It was like hell
Posted by Gabell | Posted in Intamplari | Posted on 29-07-2009
0
Luni a fost ultima zi de concert a celor de la U2, după ce au mai concertat vineri și sâmbătă. A fost un weekend destul de nebun, întreg Dublinul fiind în plină agitație. Fiecare restaurant, pub, bar, chioșc etc, a incercat să facă un profit cât mai mare de pe urma acestor concerte.
La mine la munca începuse agitația de joi, ne așteptam la un număr foarte mare de persoane și așa a și fost. Surpriza a fost că numarul record de oameni ce au venit, nu a fost vineri sau sâmbătă după cum ne așteptam. A fost luni bă, când credeam că o să fie cel mai lejer, pentru că deh, lumea mai merge la muncă, se mai odihnește, chestii din astea din timpul săptămânii.
Ghinionul meu, mulți au năvălit în pub de pe la ora 16:00, adică exact când mi-am început tura. După calculele mele, adică după ce am numărat comenzile, mi-a ieșit ceva în jurul a 221 de persoane! Posibil să fi fost și mai multe, uneori se mai pierd hartiuțele pe care vin comenzile, dar 221 de persoane sigur au fost. Numărul acesta de persoane a fost între orele 16-22:00 și la sfârșit nu mi-a venit să cred prin ce am trecut. Poate nu vi se pare așa impresionant, dar pentru mine a fost, pentru că știu ce se întâmplă acolo când îți vin comenzi după comenzi și trebuie să te miști foarte repede. Nu poți lăsa clientul să aștepte prea mult, iar dacă o comandă așteaptă prea mult, mai sunt și cei de la bar care pun presiune pe tine să te miști mai repede.
Totul se terminase, patronul era fericit, noi eram rupți de oboseală dar fericiți că am făcut față și totul a decurs așa cum a trebuit. Cică și weekend-ul ăsta o sa fie nebunie, dar nu mă mai sperie nimic după tot ce a fost săptămâna trecută.
Bring it on lads!



