Ieri m-am întâlnit cu tatăl unui prieten din Dublin, pentru ai spune ce mai face băiatul lui pe acolo, cum ne înţelgem şi dacă o ducem bine. Nu că nu ar vorbi cu el la telefon, dar crede că băiatul lui nu-i spune tot şi de asta a vrut să mă ia pe mine la întrebări. Pentru că eu, cică sunt băiatul ăla liniştit, sincer, cinstit şi cu capul pe umeri. Băăă, de unde v-aţi făcut impresia asta despre mine? Sunt evil, voi chiar nu observaţi?

Omul are 70 de ani, deci vă daţi seama că a inceput să-mi dea sfaturi, multe sfaturi şi despre toate lucrurile. De la mâncare, fete, băutură, distracţie, fete…până la muncă, fete, bani, afaceri, fete. Nu m-a deranjat pentru că a abordat atâtea subiecte, chiar imi place să ascult, să mai primesc un sfat, că aşa mai invăţ ceva. Mi-a facut plăcere să stau de vorbă cu el.

Dar după cum observaţi, principalul subiect a fost FETELE. Care în viziunea lui, toate sunt nişte scorpii. Şi nu merită să dai tot ce-ai mai bun pentru o fată, pentru că până la urmă te vei arde. Acum cât suntem tineri, să nu cumva să ne pierdem minţile pentru vreo una, pentru că sentimentele astea sunt trecătoare. Nu a negat că fetele sunt bune, chiar a recunoscut: “Sunt bune rău!” Tot ce vrea, e ca să fim precauţi şi să nu ne-o luăm în freză când lumea e mai dragă.

Acum, dacă mie deja mi-au fost luate minţile, ce e de făcut? Ar trebui să-mi fie frică de ceva? Ar trebui să-mi ascult inima sau ce zice omul care e trecut prin viaţă?