Am tot obişnuit sa mai adaug poze de la mine de la muncă şi să mai povestesc ce se întâmplă pe acolo. Cum se apropie Crăciunul, lumea are un chef mai mare de a ieşi în oraş, în familie sau la diferite petreceri organizate cu ocazia sărbătorilor. Din aceste motive, se ajunge la aşa ceva:

Norocul a căzut pe un italian, care nu lucrează de foarte mult timp la noi şi săracul a avut o zi mai grea. Multă muncă, din cauza asta pe la începutul anului am avut un brazilian, care pur şi simplu a fugit din bucătărie.

Hai liberare!

Luni a fost ultima zi de concert a celor de la U2, după ce au mai concertat vineri și sâmbătă. A fost un weekend destul de nebun, întreg Dublinul fiind în plină agitație. Fiecare restaurant, pub, bar, chioșc etc, a incercat să facă un profit cât mai mare de pe urma acestor concerte.

La mine la munca începuse agitația de joi, ne așteptam la un număr foarte mare de persoane și așa a și fost. Surpriza a fost că numarul record de oameni ce au venit, nu a fost vineri sau sâmbătă după cum ne așteptam. A fost luni bă, când credeam că o să fie cel mai lejer, pentru că deh, lumea mai merge la muncă, se mai odihnește, chestii din astea din timpul săptămânii.

Ghinionul meu, mulți au năvălit în pub de pe la ora 16:00, adică exact când mi-am început tura. După calculele mele, adică după ce am numărat comenzile, mi-a ieșit ceva în jurul a 221 de persoane! Posibil să fi fost și mai multe, uneori se mai pierd hartiuțele pe care vin comenzile, dar 221 de persoane sigur au fost. Numărul acesta de persoane a fost între orele 16-22:00 și la sfârșit nu mi-a venit să cred prin ce am trecut. Poate nu vi se pare așa impresionant, dar pentru mine a fost, pentru că știu ce se întâmplă acolo când îți vin comenzi după comenzi și trebuie să te miști foarte repede. Nu poți lăsa clientul să aștepte prea mult, iar dacă o comandă așteaptă prea mult, mai sunt și cei de la bar care pun presiune pe tine să te miști mai repede.

Totul se terminase, patronul era fericit, noi eram rupți de oboseală dar fericiți că am făcut față și totul a decurs așa cum a trebuit. Cică și weekend-ul ăsta o sa fie nebunie, dar nu mă mai sperie nimic după tot ce a fost săptămâna trecută.

Bring it on lads!

Bă, deci eu când am ajuns în Dublin anul trecut, nu îmi făceam probleme că nu o să-i înţeleg pe spiriduşii ăştia. Pentru că am fost premiant la şcoală, am învăţat limbile…mai puţin româna. Singura problemă era că nu prea am avut unde să vorbesc engleza, dar uite că venise şi ocazia asta.

Nu îmi făceam griji că nu o să mă descurc, eram încrezător, dar m-am lovit de o problemă…accentul! Chiar dacă ştiam că au un accent aparte, nu m-am gândit că o să fie chiar atât de greu. La început pe unii îi întrebam de două ori să spună ceea ce spuneau, ca să prind şi eu ceva. Sunt irlandezi care îţi vorbesc clar, cum ar fi cei din Dublin, dar dacă prinzi vreo unul care a crescut prin Cork, Galway, adică în afara Dublinului, poţi să zici că nu mai ştii engleza.

Alţii vorbesc al naibii de repede şi dacă nu eşti atent, nici nu-ţi dai seama că a vorbit! Prima convorbire la telefon a fost cu actualul meu sef, când îmi căutam de muncă, convorbire care de fapt a fost epic fail! În loc să ajung unde m-a chemat el, am fost în altă parte la un hotel şi începusem să intreb de el pe la recepţie. Cred că după vreo trei telefoane, am ajuns unde trebuia, adică The Ivy House.

Ce m-a determinat să scriu despre asta? Păi, în fiecare vineri şi sâmbătă seara majoritatea pub/bar-urilor trebuie să aibă la intrare câte doi agenţi de pază, pentru că după ora 21:00 cei sub 21 de ani nu mai au voie să intre în astfel de localuri, iar dacă eşti prea beat, în niciun caz nu ai cum să intri! La mine la muncă e un gardian care vorbeşte extraordinar de repede şi aseară când m-a văzut m-a salutat: “Howisitgoingareyoualright?”, salut care l-a scos pe gură intr-o milisecundă! Am rămas surprins pentru că am înţeles din prima ce a zis. Da, după un an si câteva luni mi-am dezvoltat urechea şi nu mai am probleme aşa mari, mă descurc mult mai bine şi câţiva colegi de la muncă mi-au zis că încet, încet devin irish.

Pe naiba, tot gipsy rămân băăă, dar unul de calitate!

Aşa se ţin bidoanele cu apă la mine muncă:

M-am dus la muncă la ora 10, din câte ştiam la ora aia trebuia să încep. Şi ce imi zice supervisor-ul de la bar? 

You are not here ’till 12!!!!! 

 Am început să ma uit în jurul meu, să mă pipăi ca să îmi dau seama unde sunt şi da, cică nu eram acolo. Acum sunt acasă, după ce m-am trezit devreme, pentru că sunt un chior şi nu ştiu să ma uit atent la un roster.

Când alţii stăteau bot în bot sau făceau ritualuri prin pat, Gabell presta despre muncă şi injura, blestemând ziua asta, aşa numita zi a îndrăgostiţilor. Şi ca să am incă un motiv ca să injur, tot de ziua îndrăgostiţilor, mi-am luat prima căzătură în bucatarie. Da, râdeţi cu poftă, pentru că am alunecat pe nişte chowder care se hotărâse să se camufleze pe podea. Suchef-ul a incercat să ma prindă in căzătura mea, dar a avut noroc că până la urma nu l-am tras şi pe el dupa mine.

În concluzie o zi cât se poate de frumoasă, dar nu pentru mine! Sper ca aţi avut cui să-i arătaţi dragostea voastră şi aţi facut-o intr-un mod cât mai frumos. Eu i-am arătat-o Ivy House-ului dărunindu-mă pe deplin, cum am putut mai bine.

Fucking day!!

Ieri la munca, auzeai de la mine numai: “Fucking Sunday!”. David radea si imi zicea numai: “Good for you!”. De ce? Pentru ca a fost fucking busy.

Inca doua saptamani si sunt liber, dar inainte de asta, pe 17 avem party.

Hai liberare!